Ordonanţa 9 – un nou bucluc pentru primari

Valabilă doar pentru proiectele semnate!

vineri, 5 martie 2010 | Fara comentarii

Ieri, în Sala Mare a Prefecturii, s-a desfăşurat şedinţa cu primarii, organizată de Instituţia Prefectului. În cadrul şedinţei s-au dezbătut aspecte legate de Ordonanţa de Urgenţă nr. 9 a Guvernului. În ceea ce priveşte Ordonanţa nr. 9, privind aprobarea Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a subliniat anumite aspecte de care ar trebui să se ţină cont. Ordonanţa se referă la proiectele ale căror contracte de finanţare sunt semnate. Semnarea acestor contracte necesită foarte mult timp şi astfel primăriile riscă să piardă înscrierea în tabelul aferent Ordonanţei pentru a beneficia de prevederile acesteia. „Primarii ar trebui să aibă voie să îşi înscrie şi proiectele declarate eligibile, care aşteaptă să fie semnate. Trebuie să te duci la Bucureşti, să stai acolo, pentru a reuşi să îţi semnezi actele necesare. Unele proiecte aşteaptă ultima verificare”, a spus Gâju. Primarii aflaţi în sală au fost rugaţi să completeze, în termen de două ore, tabelele cu proiectele ce vor beneficia de prevederile Ordonanţei 9, pentru a nu pierde sprijinul acordat de acest act.

Andra SECELEANU

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




Premium WordPress Themes
FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
Weboy