Traian Băsescu nu este primul şef de stat în jurul căruia se colportează “bolnăvicios” pe seama stării de sănătate. Întotdeauna bolile conducătorilor au captivat atenţia publicului, indiferent de gravitatea diagnosticului. Aici nu mă refer la Kennedy, Pompidou sau Mitterand, despre care presa vremii a ştiut să le dezvăluie maladiile „secretoase” într-un mod deloc brutal şi fără să invadeze intimitatea. La noi, românii, ştim foarte bine, „sănătatea excelentă” şi „apt de muncă” au fost cele două asigurări sine qua non ce au însoţit orice buletin de sănătate al paranormalului preşedinte de ţară. Să ne amintim rezultatele ermetizate privind sănătatea „celui mai iubit fiu al poporului”, mereu excelente, deşi epiderma feţei şi gârboveala exprimau cu totul altceva. Ori de câte ori o pauză radiofonică sau o voce gravă precedau un anunţ, românii sperau că s-a întâmplat… miracolul. În spatele aşteptării febrile nu mai era nici curiozitate, nici emoţie, nici teamă. Doar ură viscerală şi dorinţă de revanşă împotriva acelui ticălos care ne confiscase, abject, tinereţea şi speranţa. Sunt exact aceleaşi simţăminte trăite de români (cel puţin 50% dintre ei) în faţa televizoarelor la auzul veştii despre sănătatea precară a preşedintelui Băsescu. Absenţa îndelungată a hăhăitului de la cutrecăriile guvernamentale, neparticiparea la colajele ţigăneşti, şi mascarada invitaţiilor televizate au fost semnalele receptate rapid de populaţie în sprijinul bănuielii că ceva-ceva nu este în regulă cu standardele sănătăţii locatarului de la Cotroceni. În plus, vizita la spital a preşedintelui-jucător, intrat în silenzio stampa de trei luni încoace, întărea sentimentul despre o suferinţă incurabilă, dar bine mascată. Sau, ca să fim corecţi până la capăt, cam asta îşi doreau în esenţă românii „ciuruiţi” de Băsescu în alegeri.

În loc să asistăm la un buletin informativ medical sobru, în limitele decenţei, Băse cel Rânjit le dă peste bot consilierilor pentru a replica el însuşi mogulilor media, în stilul bine cunoscut al găozarului: „Sunt mai sănătos decât toţi patronii voştri” (la un loc?). Emoţionantă insinuare. Cu alte cuvinte, ar trebui să ne imaginăm nişte groaznice handicapuri de care suferă finanţatorii presei, dacă „bolnavul închipuit”, trecut deja prin mai multe săli de operaţie, se simte de la excelent în sus. Când austriecii i-au umblat la „bilă” păcat că nu i-au extirpat şi mitocănia. Căci ce ignoră cu bună ştiinţă ori pur şi simplu nu vrea să accepte Traian Băsescu, întocmai predecesorului… ciuruit, este dizgraţia ireversibilă în care a căzut, în sufletul şi în mintea a jumătate din populaţia României. Pentru că, mult mai gravă decât o maladie fizică este duşmănia înverşunată a atâtor conaţionali, care l-ar vrea pe preşedintele lor ros de o ciroză ultra alcoolică, cocârjat de boala lui Calache sau, în cel mai fericit caz, „trăind bine” împreună cu colegul… Parkinson.

Valentin POPESCU