Conducerile celor 100 de asociaţii de proprietari s-au reunit, sâmbătă, în cadrul Conferinţei Judeţene a Uniunii Asociaţiilor de Proprietari Constanţa (UAPC). Cea mai mare nemulţumire a asociaţiilor de proprietari o constituie de departe reabilitarea termică a blocurilor din judeţ. Mai precis, deşi de la 1 ianuarie 2010, trebuia să se aplice prevederile Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, Guvernul a amânat termenul până în 2011. „Suntem obsedaţi de ideea reabilitării termice care bate pasul pe loc“, a declarat preşedintele UAPC, Marcel Dragu. Primăriile nu se înghesuie nici ele să angajeze şi să întocmească certificatele pentru toate clădirile mai vechi de 1989 în vederea introducerii lor în program. „Ne nemulţumeşte ordonanţa de Guvern cu normele metodologice de aplicare, care a dat posibilitatea şi dreptul primăriilor să invite ele asociaţiile la reabilitare termică. Şi primăriile nu prea invită niciodată, pentru că nu au cei 30% pe care trebuie să-i suporte“, a mai precizat Dragu. Prezent la reuniune, viceprimarul Decebal Făgădău a promis că va face tot ce-i stă în putinţă pentru ca Legea privind reabilitarea termică să se aplice în municipiul Constanţa, însă a menţionat că în prezent nu există bani pentru acoperirea în proporţie de 30% a costurilor. Pentru ca povestea cu reabilitarea să devină istorie, Dragu susţine că s-au făcut demersuri pe lângă parlamentarii constănţeni şi speră că aceştia vor solicita modificarea legii. „Solicităm, în primul rând, să se stabilească un termen privind reabilitarea din momentul în care s-au depus cererile de către asociaţiile de proprietari“, a adăugat Dragu.
Asociaţiile de proprietari – în relaţii proaste cu ENEL
După 19 ani de la înfiinţare şi alţi 10 de funcţionare, UAPC a trecut pe ordinea de zi a Conferinţei Judeţene şi relaţiile pe care le are cu autorităţile locale. „Relaţia este foarte bună cu Consiliul Judeţean, bună în municipiile Constanţa şi Medgidia, satisfăcătoare în Mangalia, Cernavodă şi Techirghiol“, a precizat Dragu. La capitolul furnizori de servicii, RAJA şi RADET menţin relaţii foarte bune cu UAPC. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre ENEL, care se află în relaţii proaste cu asociaţiile de proprietari. Alte nemulţumiri ale UAPC ţin şi de relaţia pe care aceştia o au cu cadastrul pentru înscrierea privilegiului imobiliar fără taxe, dar şi cu administraţiile fiscale, care nu au posibilitatea de a controla închirierile ilegale de locuinţe. Pe lista neajunsurilor se află desigur şi creşterea preţului la gigacalorie. Pentru că guvernanţii au decis majorarea preţului de producţie al CET cu 10%, în municipiul Constanţa gigacaloria va costa, începând cu 1 martie, 137 lei faţă de 119 lei.
Camelia MATEI