Zeci de profesori din învăţământul universitar şi preuniversitar din Constanţa, dar şi din Capitală s-au reunit, sâmbătă, la Universitatea „Ovidius“, pentru a discuta noua programă şcolară privind studiul matematicii la clasele V-XII. Cadrele didactice din judeţ au prezentat invitaţilor proiectul judeţean „Şcoala-altfel – Matematică mai bună pentru copiii noştri“. Proiectul, ce va fi trimis spre analiză către Ministerul Educaţiei, Societatea Academică Română, dar şi Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, propune tăierea a 30-35% din materie. Totodată, se prefigurează şi studiul interdisciplinar al matematicii, noile manuale urmând să cuprindă capitole în care se vor regăsi elemente din fizică, chimie, biologie. Reuniunea privind descentralizarea curriculară la matematică nu a avut loc întâmplător, din anul şcolar 2011-2012, Ministerul Educaţiei intenţionează simplificarea materiilor şcolare şi studiul interdisciplinar al acestora.
Pericolul unei reforme din birou nu dispare
Decanul Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii „Ovidius“, prof. univ. dr. Wladimir Boskoff, susţine că proiectul în forma sa actuală propune o matematică mai bună pentru copiii noştri şi vine atât în sprijinul elevilor, cât şi al părinţilor. În privinţa părinţilor, aceştia vor şti că micuţii lor vor avea de cărat ghiozdane mai uşoare şi vor fi foarte fericiţi că problemele de sănătate ale copilului vor fi astfel rezolvate. Cât îi priveşte pe elevi, aceştia nu trebuie să se sperie de viitoarea programă şcolară, dar nici să o banalizeze. „Am reuşit ca peste 30% din materie să o înlăturăm, oricum, elevii a doua zi după ce terminau clasa a VIII-a sau liceul nu o mai ştiau. Ne-am gândit apoi ca manualele să fie făcute astfel încât anumite capitole să fie dedicate fizicii, chimiei, biologiei măcar prin probleme, astfel încât elevii să aibă impresia că matematica este utilă. Copiii vor privi cu bucurie descentralizarea, pentru că în principiu lucrurile se simplifică, dar să nu ne amăgim, fără studiu nu se poate să ajungi să înveţi“, a precizat prof. univ. dr. Wladimir Boskoff. O singură temere au profesorii din judeţ – ca nu cumva proiectele făcute de ei să nu fie luate în seamă la nivel ministerial, iar munca lor să fie înlocuită cu cea a unor birocraţi care nu vor ţine cont de realităţile elevilor. „Am propus un proiect şi am încercat să ne implicăm, dar în România se poate întâmpla ca specialistul să fie înlocuit de politic. Noi credem că ne-am făcut datoria, uman vorbind, ce va fi vom vedea din toamna anului 2011. Există o mare probabilitate ca nişte birocraţi să scrie din birou aceste lucruri pe care noi le-am gândit, ţinând cont şi de realitatea elevului din Scărişoreanu Vale, care este diferită de cea din Scărişoreanu Deal“, a mai declarat decanul Facultăţii de Matematică şi Informatică.
Camelia MATEI