Protoieria Mangalia, reprezentată de preot-paroh Iulian Rotaru, a făcut demersuri pentru a primi un sediu încă de la înfiinţare, în 2001. În primăvara anului 2009, cea mai importantă instituţie ecleziastică din municipiul Mangalia a primit, în sfârşit, un sediu. Ca şi în celelalte patru locaţii în care a funcţionat temporar, şi aici s-au făcut investiţii pentru dotări şi alte cheltuieli necesare. „Când am primit acest sediu, era într-o stare deplorabilă: igrasie şi mucegai, pereţi scorojiţi, totul stricat, deci a trebuit să refacem camerele de la zero. Am găsit o masă de biliard, sticle de tot felul, aparate electrocasnice defecte, mizerie de nedescris, nimic ce ar fi adus aminte că acolo a fost un sediu al unui partid serios, cu activităţi specifice diverse”, îşi aminteşte părintele-paroh Iulian Rotaru. Acum, însă, Protoieria Mangalia se vede pusă într-o situaţie ingrată: PNŢ-CD a semnat un contract cu Administraţia Domeniului Public şi Privat (ADPP) pentru intrarea în sediu. Preşedintele acestei formaţiuni politice, Adrian Ciupercă, a adus la cunoştinţă preotului-paroh Iulian Rotaru că trebuie să elibereze şi această locaţie sau să accepte să „convieţuiască” până la găsirea alteia. Deşi există o hotărâre de consiliu din ianuarie 2010, în care se specifică locaţia va fi eliberată de Protoierie numai după găsirea unei soluţii convenabile, iată că această importantă instituţie ecleziastică a ajuns din nou în stradă: „Nu se poate să îşi bată joc de preoţi, este scandalos! Suntem peste 60 de clerici, la care se adaugă personal civil, nu putem fi plimbaţi cu cortul pentru câţiva membri ai unui partid pe cale de dispariţie! Avem acte importante, arhivă de documente, magazie de materiale… Unde le vom duce?! Poate domnul Ciupercă nu are cunoştinţă de acea hotărâre de consiliu sau doreşte să ne bruscheze, dar nu vom pleca până nu se va găsi o soluţie viabilă, de lungă durată!”, a precizat preotul-paroh Iulian Rotaru.
Un act ilegal
Primarul Mihai Claudiu Tusac a fost neplăcut surprins de lipsa de respect cu care este tratată o instituţie reprezentativă a oraşului: „Cu mare regret am aflat, după reîntoarcerea mea în Primăria Municipiului Mangalia, de o hotărâre votată de consilierii locali, prin care sediul Protoieriei era acordat PNŢ-CD-ului. Iată că acea hotărâre este urmată acum de un act ilegal: un contract gata semnat, deşi nu sunt îndeplinite condiţiile precizate în acea hotărâre. Este o dovadă că sunt oameni care nu au frică de Dumnezeu şi nici respect pentru religia şi valorile româneşti. Sunt sigur că, printr-o discuţie constructivă, vom găsi o soluţie normală, prin care Protoieria să aibă un sediu în care să-şi poată desfăşura activitatea civilizat. Iar partidele politice vor primi sedii conform numărului de activităţi realizate pe plan local, în funcţie de numărul de consilieri locali şi de realizări, şi asta numai dacă există disponibilităţi în oraş!”. Din 30 septembrie 2008, contractul de închiriere a sediului către PNŢ-CD a expirat şi nimeni nu a părut interesat la acel moment de reînnoirea lui. La notificarea Primăriei Municipiului Mangalia s-a răspuns cu o cerere de reînnoire sau cumpărare a spaţiului respectiv, dar era deja depăşit cu mult termenul prevăzut de lege. În condiţiile în care membrii PNŢ-CD Mangalia nu au fost de găsit, nu au răspuns nici apelurilor telefonice, nici sesizărilor şi notificărilor scrise, s-a luat legătura cu foşti membri care au considerat că nu mai au nevoie de acest local, care au recunoscut că de multă vreme acesta nu mai îndeplinea rolul de sediu de partid. Se pare că interesul este unul privat: au lăsat cu bună-ştiinţă clădirea în paragină, ca apoi să o poată achiziţiona la un preţ derizoriu. Iată cum, pentru un interes privat, unii sunt în stare să-l arunce şi pe Dumnezeu în stradă!
Andra SECELEANU