Căile Ferate Române sunt puse pe glume proaste. Au cerut Guvernului scumpirea biletelor. Şi asta după ce, anul trecut, au încercat aceeaşi schemă, iar Executivul le-a respins ideea. Acum, CFR doresc scumpirea biletelor cu 15 procente, „ţinând cont de creşterea costurilor şi a inflaţiei”, cu toate că abia au trecut doi anişori de la ultima creştere de preţuri – septembrie 2007, când au crescut cu 8,1%. Păi, să vedem ce ne oferă CFR şi să încercăm să punem în balanţă cu preţul unui bilet. În primul rând, condiţiile din trenuri sunt execrabile: frig, întuneric beznă, mizerie, miros de putreziciuni. Constanţa – Bucureşti se parcurge în şapte ore! Şi biletul costă 50 de lei! Dacă ar fi acceptată majorarea de preţ, un bilet dus Constanţa – Bucureşti ar ajunge la 57,5 lei. Va fi mană cerească pentru microbuzele private, care fac acest drum în doar trei ore! În plus, siguranţa pe liniile de tren lasă mult de dorit. CFR nu dispun, momentan, de banii necesari pentru a face investiţii şi pentru a demara programe de modernizare a şinelor, aşa că drumurile de fier sunt adevărate pericole. Nici măcar pentru transportul de mărfuri şinele nu mai sunt sigure, dar nici rapide. Pe calea ferată din România existau, în 2009, peste 400 de puncte periculoase, însumând 224 de kilometri, comparativ cu 302 puncte periculoase în 2000, acestea având o lungime de doar 17 kilometri la acea dată. Viteza medie comercială a scăzut de la 44 de kilometri pe oră, în 2000, la 39 în 2009. Păi, dacă şi pietre să transporţi cu trenul, ce să mai zicem de transportul de persoane? Şi pentru asta vor CFR-iştii creşterea preţului la bilete? Asta ar fi chiar culmea tupeului! Părerea mea!
Oana MANOILĂ