Procurori păpuşăriţi

Parcă într-o competiţie furibundă cu absurdul, procurorii vasali Cotrocenilor izbutesc să atingă culmile celor mai stupide aberaţii. Fără să se supună regulilor unui stat democratic, noua inchiziţie binecuvântată de Băsescu (am numit DNA) îi hăituieşte şi terfeleşte pe inamicii politici ai partidului „unic” aidoma comisarilor bolşevici. Această instituţie nouă, căptuşită cu năravuri vechi, care-i saltă pe români direct de pe stradă apelând la veritabile forţe (mascate) paramilitare, te face să-ţi pui legitima întrebare „Unde se va opri autoritarismul în România sub sceptrul Hăhăitului?”. Nici pe vremea defunctei guvernări ceauşiste probele nu erau dosite, iar citaţiile ajungeau – logic şi în consonanţă cu jurisprudenţa europeană – la persoanele învinuite. Astăzi, ori de câte ori hărţuiţii se declară traumatizaţi de metodele anchetatorilor abuzivi, şefii DNA bolborosesc o apărare anemică, întocmai abţiguiţilor prinşi cu mâna pe volan şi plămânii în alcool. După care rânjesc şi din nou… păcătuiesc.

În vreme ce păsăricile (blonde şi brunete) cuibărite în PDL îşi fac mendrele cu banii statului, iar găozarii portocalii se întrec în tunuri asurzitoare cu fondurile europene, Direcţia Naţională Anticorupţie, orbită, umblă după mită. Eventual după niscai trafic de influenţă. Un trafic ce nu se va găsi niciodată în rândul vedetelor circumscrise Guvernului… Kitschoşii procurori au virat pe contrasensul logicii pentru a o depista în Opoziţie. Exact în familia Mazăre. Dar nu în tonele de documente luate cu japca din Primărie şi basculate în birourile nelegiuiţilor procurori, ci în… slovele fratelui, senatorul Alexandru Mazăre. Cică, anul trecut, „într-o discuţie personală faţă-n- faţă cu senatorul Cătălin Voicu”, parlamentarul pesedist ar fi dorit să cumpere… influenţă „în dosarul în care primarul Constanţei l-a reclamat pe procurorul DNA, care l-a anchetat”. Uluitor de… horror! Pe lângă cinicele înregistrări din alcovuri şi WC-uri publice, premianţii lui Băse ne filmează şi interceptează întreaga viaţă privată. Căci o discuţie „faţă-n-faţă” nu putea fi confiscată de oamenii Direcţiei poliţieneşti decât „plantându-se” microfoane în preajma celor urmăriţi (dacă nu chiar agăţându-le de ei). Culmea neroziei mi se pare presupusa cumpărare de influenţă. De la cine şi pentru ce? De la un neica-nimeni, la vremea respectivă (PSD era în opoziţie, iar Voicu freca băncile… Opoziţiei) în imposibilitate să exercite o minimă influenţă. Apoi, pentru ce? Pentru reclamarea procurorului DNA?! Păi, dacă în ţara asta ai nevoie de o proptea până şi pentru a îndrepta degetul acuzator spre propriul călău, atunci înseamnă că avem dreptul să concluzionăm în trei cuvinte: dreptate de nicăieri.

„Asta este ţara în care trăim”, declara amar senatorul Alexandru Mazăre la ieşirea din sediul constructorilor de dosare politice, păpuşăriţi, nemijlocit, de piaza rea a României. Într-adevăr, vieţuim în ţara camarilelor portocalii, unde, sub paravanul suveranităţii, se fac jocurile nedreptăţii, parvenitismului şi mişeliei. Trăim în ţara unde sărăcia nu mai există. A rămas mizeria. Trăim în ţara unde, în lipsa speranţelor, punem lumânări.

Valentin POPESCU