Lista şoferilor de ocazie se măreşte
Nimic nu îi mai sperie pe aşa-numiţii şoferi de ocazie, care se urcă la volan, deşi nu au acest drept. În ziua de 6 februarie, în jurul orei 15.00, poliţiştii Secţiei 2 au tras pe dreapta în trafic pe strada Cpt. Dobrilă Eugeniu pe Neazin Iusein, de 53 de ani, domiciliat în Constanţa. Şoferul conducea un autoturism marca „Peugeot” având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din noiembrie 2009. Bărbatul s-a ales cu dosar penal, fiind cercetat în stare de libertate. În noaptea de 6 spre 7 februarie, în jurul orei 02.00, poliţiştii Biroului Rutier Municipal au scos din trafic, pe bulevardul Tomis, un autoturism marca „Volvo”, condus de Alexandru Bogdan Popescu, de 21 de ani, din Constanţa, care se afla sunt influenţa băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost „condus” la Spitalul Clinic de Urgenţă, unde i s-au recoltat probe de sânge. Tânărul s-a ales cu dosar penal, fiind cercetat în stare de libertate. În ziua de 7 februarie, în jurul orei 15.30, pe varianta Ovidiu, la intersecţia cu şoseaua Poiana, poliţiştii Secţiei 2 au oprit în trafic un autoturism „Dacia 1310“, condus de Iliuţă Iulian Georgescu, de 26 de ani, din Năvodari, care, în urma verificărilor, s-a descoperit că nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În Medgidia, oamenii legii au scos din trafic pe Dumitru Laurenţiu Sârbu, de 21 de ani, din satul Izvoru Mare, comuna Peştera, care conducea un autoturism. În urma verificărilor s-a descoperit faptul că tânărul nu poseda permis de conducere şi astfel s-a ales cu dosar penal. Tot în Medgidia, Tole Apostol, de 42 de ani, a fost depistat în trafic în timp ce conducea un autoturism fiind aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Alin TARNOVSCHI





Comments (0)
Trackbacks - Pingbacks (0)
Leave a Reply