Agresivitatea, semn de civilizaţie avansată
Cercetătorii Universităţii Harvard au ajuns la concluzia că personalitatea agresivă, netolerantă şi temperamentală ar putea reprezenta apanajul unei naturi evoluate, în timp ce o atitudine comportamentală mai copilăroasă, manifestată prin toleranţă şi generozitate, ar fi un indicator al unei dezvoltări inferioare, informează Descoperă.ro.
Cercetătorii care afirmă aceste lucruri au studiat două tipuri diferite de maimuţe – cimpanezul şi mai puţin evoluatul, dar mai prietenosul, bonobo (cimpanzeu pigmeu), doua dintre cele mai apropiate rude ale omului. Cimpanzeii sunt acceptaţi ca fiind mai evoluaţi decât maimuţele bonobo în termeni de ţinută psihică, structură socială şi comportament. Dar, în acelaşi timp, cimpanzeii sunt şi mai agresivi, mai ales pe măsură ce avansează în vârstă, când devin foarte intoleranţi unii cu ceilalţi, mult mai puţin generoşi şi foarte violenţi. Bonobo adulţi, în schimb, îşi menţin nivelul de „amabilitate“ şi comportamentul din copilărie sau tinereţe, au concluzionat cercetătorii Universităţii Harvard. Cele două primate sunt foarte apropiate, genetic, iar diferenţele clare dintre ele sunt puse pe seama simplei evoluţii, crede cercetătoarea Victoria Wobber.





Comments (0)
Trackbacks - Pingbacks (0)
Leave a Reply