Eterna şi fascinanta… Securitate

Într-un recent interviu acordat cotidianului „România Liberă” şi „Radio România Actualităţi”, directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, se sforţa din răsputeri să mimeze transparenţa şi buna credinţă, încercând să „aburească” publicul larg cu „schimbarea reperelor morale”, „competenţa” şi „eroii neştiuţi din spionajul românesc”. Un efort lăudabil, o dată la 20 de ani – ocazionat de aniversarea reşapării fostei Securităţi în Serviciul de Informaţii Externe – vor remarca virtualii linguşitori.

Bun băiat, dar mână rău… aş fi tentat să-l cataloghez, în cinci cuvinte, pe şeful înaltei instituţii a statului, structurată fundamental pe activitatea de spionaj. De parcă noi nu trăim în această ţară, mioriticul Ungureanu se face că nu a auzit de… interceptările telefonice ilegale, dictate de la Cotroceni, şi nici de implicarea SIE în politica preşedinţială. În timpul campaniilor electorale, în weekend şi la serviciu, ziua şi noaptea, oricând, omnipotenţi agenţi ai SIE veghează, vai, la securitatea statului şi a bravului conducător. Bineînţeles, nimeni nu s-ar fi aşteptat ca „omul cu urechelniţa” să-şi asume dizgraţioasa îndeletnicire. Autoapărarea presupune, însă, pe lângă un fir de onestitate, şi niţică decenţă. Or, ca să invoci, emfatic şi nefericit, „obţinerea de informaţii conform legii” (?!), când mai toţi românii au văzut sau au simţit pe propria lor piele abuzul interceptărilor telefonice (cu nimic mai prejos decât cele practicate în defunctul regim), înseamnă că tu, actualul director al SIE, aidoma predecesorilor tăi, eşti setat pe o infinită slugărnicie.

„Numele lui Pleşiţă (n.n. – generalul torţionar de tristă notorietate) nu face parte nicicum din istoria recentă sau din filiala morală a SIE”, se dezvinovăţea neconvingător, MRV, în faţa conlocutorului, la 20 de ani după ce „moralul” SIE nu a ştiut cum să-şi protejeze mai bine casapul şi să-i facă cât mai liniştit sfârşitul într-o clinică cu circuit închis. Fără să se delimiteze net şi explicit de Direcţia de Informaţii Externe a fostei Securităţi, diplomatul de succes filosofează abulic pentru majoritatea concetăţenilor cu un singur scop: perpetuarea năravului represivului organism. Căci, aşa cum nu s-a dorit niciodată clarificarea fondurilor gestionate de DIE prin intermediul falimentatei BRCE, la fel nu s-a urmărit, niciun moment, lămurirea valorificării logisticii fabuloase a SIE (terenuri, baze, imobile etc.) de către ofiţerii „încuscriţi” cu privilegiile. Au fost speţe de corupţie flagrantă care au făcut subiectul investigaţiilor jurnalistice, dar la care nimeni nu a oferit vreun răspuns. Complice prin pasivitate la spurcata tărăşenie, Ungureanu preferă să cultive, în schimb, binecuvântata confuzie: „SIE este, până la urmă, o instituţie a cărei mobilare logistică răspunde numai competenţelor legale pe care un serviciu de spionaj le are”. Adică, pe scurt, NIMĂNUI.

Pe înţelesul tuturor, Serviciul de Informaţii Externe, aidoma celorlalte servicii secrete, manipulat şi intens folosit de Traian Băsescu pentru satisfacerea intereselor personale, trebuie să se bucure, confidenţial, de fonduri exorbitante, impunitate şi multă, multă putere. Acestea sunt condiţii sine qua non, definite şi îndeplinite de orice stat cu tendinţe totalitare. Întâmplător sau nu, este direcţia spre care se îndreaptă şi România. „Spionajul românesc este unul dintre cele mai valoroase din NATO”, se împăunează, ridicol, liderul agenţilor „007”, Răzvan Ungureanu. La ce bun plătim salarii ameţitoare angajaţilor SIE (peste 3.500!), numai… Ceauşescu ar fi putut să ne spună. Din păcate, bârfeţi şi urechişti cu vocaţie, politicienii români bagă de 20 de ani încoace bani cu toptanul în serviciile secrete ca să (contra)spioneze ce?! Suntem în coada economiei mondiale, avem un nivel de trai la limita suportabilităţii, însă ne permitem să plătim 60 agenţi de securitate la suta de mii de locuitori (atenţie, americanii – doar 9, iar englezii – 6). Neîndoielnic, cu asemenea armată securistă, „şi pereţii vorbesc” a încetat demult să mai fie o simplă butadă.

Valentin POPESCU