Consiliului Naţional analizat de Vasile Dâncu

PSD ca un OZN!

luni, 8 februarie 2010 | Fara comentarii
PSD ca un OZN!
"A ajuns vehicul pentru funcţii şi subiect de discursuri"

Fostul vicepreşedinte social-democrat Vasile Dâncu face pe blogul său o analiză a Consiliului Naţional al PSD. „PSD este bun ca să fie subiect de discursuri, însă nu are drept de existenţă între preocupările pesedistului de la vârful piramidei. Poate să fie un vehicul care te duce până la o funcţie sau OZN-ul acela despre care vorbeşte însufleţit Ion Iliescu, o dată la patru ani, însă este greu de perceput ca subiect al existenţei noastre, viu ca un prieten căruia îi eşti dator sau prezent ca un patron care ţi-a dat o misiune şi un salar pentru că trebuie să faceţi ceva pentru ceilalţi“, continuă fostul vicepreşedinte al PSD. Dâncu se opreşte apoi asupra temelor şi personajelor din partid, care au animat şedinţa. O mare parte din analiza este consacrată discursului lui Ion Iliescu. „Da, bătrânul a spus aceleaşi lucruri care le-am auzit în ultimii 10 ani“, spune fostul pesedist. Dâncu critică apoi faptul că pesediştii îi identifică drept „colaboraţionişti“ cu PDL pe Cristian Diaconescu sau Miron Mitrea şi spune că adevăraţii colaboraţionişti pot fi găsiţi simplu: urmărind judeţele conduse de pesedişti unde ajung fondurile, dar şi pe cei care îşi negociază cu adversarii scăparea de dosarele din Justiţie. Nici Adrian Năstase nu scapă criticilor lui Dâncu, el fiind taxat pentru că a spus că îl apreciază pe Marian Vanghelie. „E adevărat, banii nu au miros, poate că nici voturile nu put, dar limitele demnităţii unui politician nu sunt de gumă“, îi transmite Dâncu lui Năstase.

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




Free WordPress Theme
FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
WordPress Themes