Lucian Bute este precaut

vineri, 5 februarie 2010 | Fara comentarii

Discuţiile privind viitorul adversar al campionului mondial la categoria supermijlocie în versiunea IBF s-au încheiat. Deţinătorul centurii, gălăţeanul Lucian Bute, îşi va pune titlul în joc în faţa columbianului Edison Miranda într-o gală ce va avea loc pe 17 aprilie la Montreal (Canada). Cu ocazia acestui meci, Bute va reveni la „Centre Bell“ după mai mult de un an de absenţă. „Va fi o plăcere să revin la noi, la «Centre Bell», şi să-mi apăr titlul pentru a cincea oară. Îl iau în serios pe Miranda, el a învins nume mari ale categoriei, loveşte bine şi va trebui să fiu atent pe tot parcursul meciului pentru a rămâne campion“, a declarat Lucian Bute pentru Interbox.

Viitorul adversar al lui Bute, în vârstă de 29 de ani, are 1,78 metri şi a disputat 37 de meciuri ca profesionist, înregistrând 33 de victorii, dintre care 29 prin KO, şi patru înfrângeri. Sud-americanul a fost un obişnuit al luptelor la categoria inferioară, mijlocie, dar o înfrângere în 2007, în faţa lui Kelly Pavlik, l-a determinat pe acesta să urce în greutate, astfel că poate „atenta” la centura de campion deţinută de gălăţean. Lucian Bute şi-a păstrat ultima oară titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, după ce l-a învins prin KO, în repriza a patra, pe mexicanul Librado Andrade, într-un meci disputat la 29 noiembrie 2009, la Quebec.

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




WordPress Themes
  • Cei trei care au speriat… Comisia Europeană

    România ar putea pierde cel puţin o sută de milioane de euro destinate proiectelor din cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), bani extrem de importanţi pentru ţara noastră. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
WordPress Themes