Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, a început cu dreptul seria de opt partide pe care este nevoită să le dispute în decursul unei luni. Primul joc din serie a fost adjudecat de constănţeni sâmbătă, pe terenul celor de la HC Odorhei. Echipa de pe litoral s-a impus cu scorul de 31-27 (15-13). Cele două puncte obţinute sâmbătă permit constănţenilor să se menţină în fruntea Ligii Naţionale de handbal masculin, cu 24 de puncte acumulate în 14 runde. Meciul cu Odorhei a fost câştigat de Toma şi compania mai greu decât o arată scorul. Timp de 45 de minute, gazdele au fost în apropierea constănţenilor, diferenţa de scor fiind nesemnificativă. Constănţenii şi-au arătat prima oară superioritatea la jumătatea reprizei întâi, atunci când au condus cu 10-6. Gazdele, antrenate de Vlad Caba, au reuşit să revină, însă, un joc şi să intre la pauză cu un handicap de doar două goluri. Partea a doua a început sub acelaşi semn al echilibrului, dar experienţa superioară a celor de la HCM începea să îşi facă simţită prezenţa. Astfel, cu zece minute înainte de final, echipa de pe litoral conducea pe tabelă cu scorul de 28-20, iar problema învingătoarei era rezolvată. Gazdele au profitat de o relaxare prematură a rivalilor şi au reuşit să mai reducă din proporţiile scorului. S-a încheiat 31-27 pentru campioni, care câştigă astfel prima partidă oficială din 2010 şi se menţin în fruntea ierarhiei competiţiei. A doua partidă a seriei de opt jocuri va avea loc joi, atunci când HCM urmează a primi vizita celor de la Universitatea Timişoara. Foarte probabil, această partidă va fi abordată cu gândul mai mult la întâlnirea de săptămâna viitoare din Liga Campionilor. Constănţenii vor evolua miercuri în Franţa, pe terenul celor de la Montpellier HB, în reeditarea celebrei întâlniri de la Buzău, atunci când HCM a reuşit surpriza competiţiei. Echipa de pe litoral răpunea super-echipa condusă de Karabatic cu scorul de 37-33, rezultat ce a uimit întreaga Europă handbalistică. Jocul de miercuri se va disputa cu începere de la ora 21.30.