Aberaţie

sâmbătă, 30 ianuarie 2010 | Fara comentarii

Avocatul Sergiu Andon a susţinut că, din actele existente la CNSAS, reiese că Dan Voiculescu nu a fost colaborator al Securităţii, ci… a fost urmărit, filat şi percheziţionat de fosta Securitate! Ba mai mult decât atât, ar fi refuzat colaborarea. De cealaltă parte, consilierul CNSAS a afirmat că două documente procesate curând relevă colaborarea lui Dan Voiculescu. Curtea de Apel Bucureşti a încheiat, vineri, procesul privind calitatea de colaborator a fostului lider PC, Dan Voiculescu, instanţa urmând să dea o decizie peste o săptămână, respectiv să confirme sau să infirme verdictul CNSAS de colaborator al fostei Securităţi. Avocatul Sergiu Andon a susţinut că nu este nicio dovadă concludentă în sensul colaborării clientului său cu fost Securitate şi nici a vreunei recompense, în schimb, din punctul său de vedere, ar exista numeroase dovezi că a fost urmărit de securişti. El a catalogat că furnizarea către presă a numelui conspirativ „Felix“ nu a fost decât o „comportare dirijată“ a CNSAS în momentul în care Voiculescu a fost propus pentru funcţia de prim-ministru. La rândul său, consilierul CNSAS, Mihai Ionescu, şi-a început pledoaria întrebând retoric de ce Voiculescu a contestat şi noua lege după care funcţionează CNSAS, dacă doreşte aflarea adevărului şi se consideră nevinovat. El a mai arătat că, în 99 la sută dintre cazuri, colaboratorii Securităţii nu primeau recompense, decât simbolice şi sporadice, şi că orice colaborator era la rândul său urmărit pentru a i se verifica fidelitatea şi să se asigure că nu se deconspiră apropiaţilor.

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




Weboy
  • Cei trei care au speriat… Comisia Europeană

    România ar putea pierde cel puţin o sută de milioane de euro destinate proiectelor din cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), bani extrem de importanţi pentru ţara noastră. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
WordPress Themes