Michael Schumacher a semnat un contract pe un an cu Mercedes GP

joi, 24 decembrie 2009 | Fara comentarii
Michael Schumacher a semnat un contract pe un an cu Mercedes GP

Pilotul german Michael Schumacher, retras în 2006 din activitatea sportivă, ar fi semnat, marţi, un contract pe un an cu noua echipă de Formula 1 Mercedes (fostă Brawn), urmând să primească un salariu de 7 milioane de euro, a anunţat ediţia on-line a cotidianului „Bild“.

Schumacher, care va împlini 41 de ani la 3 ianuarie, ar fi semnat contractul la sediul de la Brackley (Marea Britanie) al echipei. În ultima perioadă, septuplul campion mondial a fost anunţat de presa germană ca viitorul coechipier al lui Nico Rosberg la Mercedes, echipă condusă de Ross Brawn, care a mai colaborat cu Schumacher la Benetton şi apoi la Ferrari.

Purtătorul de cuvânt al lui Michael Schumacher, Sabine Kehm, nu a comentat informaţia.

O revenire în competiţii a lui Schumacher ar fi trebuit să aibă loc în această vară, când germanul ajunsese la un acord cu Ferrari pentru a-i lua locul lui Felipe Massa în cursele rămase până la finalul anului, după ce pilotul brazilian a fost rănit grav într-un accident produs la MP al Ungariei. În final, Schumacher a revenit asupra acestei decizii, după ce medicii i-au recomandat să nu-şi reia activitatea, din cauza problemelor la gât. Echipa Ferrari a anunţat, de curând, că nu va împiedica plecarea la Mercedes a germanului Michael Schumacher, care a îndeplinit rolul de consilier al scuderiei de la finalul carierei sale de pilot.

Schumacher: Nu am părăsit niciodată pista

Pilotul german Michael Schumacher, care va reveni în 2010 în Formula 1, a declarat, miercuri, că nu a părăsit niciodată pista şi că şi-a recuperat toată energia şi motivaţia pentru a concura din nou, în cei trei ani cât a stat departe de Marele Circ. „Nu am părăsit niciodată pista. Am fost obosit de Formula 1 la sfârşitul lui 2006, dar în trei ani de absenţă am recuperat toată energia pe care o simt acum. Am alergat de multe ori cu motocicleta şi acum mă simt gata pentru ceva serios. M-am simţit extraordinar când Ross m-a sunat, la sfârşitul lui noiembrie, şi mi-a spus despre şansa de a concura din nou. Cred că motivaţia mea este ridicată“, a afirmat Schumacher. Referitor la problemele la gât care l-au împiedicat să revină pe circuite încă din vară, pilotul german a spus că este vindecat sută la sută. „Înainte de a accepta oferta Mercedes, m-am asigurat în proporţie de 100 la sută că nu mai sunt probleme cu gâtul meu. Din nefericire, în vară, când am încercat să concurez pentru Ferrari, era prea puţin timp scurs de la accidentul suferit, dar de data asta sunt restabilit complet. Pot să fac tot ce obişnuiam să fac, fără probleme“, a precizat septuplul campion mondial.

Potrivit autosport.com, Schumacher a semnat un contract pe trei ani cu Mercedes. „Bild“ a anunţat că germanul, care va împlini 41 de ani la 3 ianuarie, va primi un salariu anual de 7 milioane de euro. Michael Schumacher va fi coechipier cu conaţionalul său Nico Rosberg la Mercedes (fosta Brawn GP), echipă condusă de Ross Brawn, care a mai colaborat cu multiplul campion la Benetton şi apoi la Ferrari.

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




Weboy
  • DLAF o trimite pe Udrea la… podea / Parchet

    Elena Udrea a intrat în vizorul Departamentului pentru Lupta Antifraudă al Uniunii Europene – DLAF. Motivul? Gala de Box în care Lucian Bute şi-a arătat măiestria în faţa compatrioţilor săi a fost finanţată ilegal. Ştiind… (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
Premium WordPress Themes