Preşedintele a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 10, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Vineri a fost ultima zi în care şeful statului putea promulga actul normativ pe care l-a întors în Parlament şi apoi atacat la Curtea
Constituţională. Şeful statului declarase, la începutul săptămânii, că nu mai poate face nimic în privinţa legii iniţiate de Dan Voiculescu şi că o va promulga în ultima zi permisă de prevederile legale. „La C.E.D.O. vom pierde toate procesele. De aceea, cred că Guvernul va trebui să privească cu atenţie ce corecţii poate să facă în lege, pentru ca atât chiriaşii, cât şi proprietarii să nu fie dezavantajaţi“, a explicat atunci Băsescu. Săptămâna a trecut, Guvernul nu a intervenit şi legea a fost promulgată. În 14 ianuarie, Curtea Constituţională a declarat constituţionale modificările aduse Legii caselor naţionalizate, după ce preşedintele Traian Băsescu a făcut o sesizare cu privire la aceste modificări, altele decât cele dezbătute deja de C.C.R. Anterior, respectiv în data de 10 decembrie 2007, Curtea decisese că modificările adoptate pe 8 octombrie de deputaţi la Legea caselor naţionalizate, prin care casele naţionalizate cumpărate cu bună-credinţă nu mai pot fi restituite în natură proprietarilor de drept, nu încalcă legea fundamentală. Astfel fusese consfinţită constituţional decizia luată pe 8 octombrie 2008 în Camera Deputaţilor, for decizional, care a respins solicitarea de reexaminare a preşedintelui referitoare la modificarea Legii 10/2001, demersul fiind considerat de şeful statului o altă naţionalizare. Începând de vineri, după toate trimiterile şi retrimiterile de la Cotroceni la Curte, noua Lege a caselor naţionalizate intră în vigoare. Astfel, proprietarii deposedaţi de imobilele lor de către regimul comunist nu vor mai beneficia de acum înainte de restituirea lor în natură, ci doar în echivalent la preţul pieţei, dacă respectiva proprietate a fost cumpărată cu bună-credinţă.
Măriuca ANDRONE
Tags: chiriasi, imobile preluate în mod abuziv, Legea 10, legea caselor nationalizate, Măriuca ANDRONE, proprietari