Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Corupţiei
Direcţia Generală Anticorupţie anunţă printr-un comunicat de presă semnificaţia zilei de 9 decembrie, zi care semnifică lupta împotriva corupţiei la nivel mondial. „Astfel, ca structură specializată a Ministerului Administraţiei şi Internelor, instituţia noastră reafirmă şi cu acest prilej că va acţiona cu determinare sporită în direcţia prefigurării unui mediu de integritate corespunzător la nivelul personalului ministerului, iar prin activitatea sa va contribui într-o măsură cât mai mare la eliminarea procesului de monitorizare a Comisiei Europene, în această arie de activitate”, este mesajul pe care DGA îl trimite cu această ocazie. Totodată, reprezentanţii Direcţiei prezintă situaţia în care se află România în acest moment în ceea ce priveşte lupta anticorupţie. „România, atât în perioada premergătoare aderării, dar şi în calitate de stat membru al Uniunii Europene, a făcut paşi decisivi pentru combaterea corupţiei, materializaţi în crearea de instituţii specializate compatibile cu forurile continentale de profil şi prefigurarea unui cadru legislativ adecvat. Însă, punctul nodal al acestei ecuaţii îl reprezintă realizările obţinute de instituţiile statului implicate în prevenirea, descoperirea şi sancţionarea actelor de corupţie, perspectivă din care Direcţia Generală Anticorupţie se legitimează cu rezultate constant bune, consemnate de la operaţionalizare şi până în prezent”. Corupţia este un fenomen, care, alături de celelalte flageluri ale începutului de mileniu, respectiv terorismul, traficul de droguri şi crima organizată, erodează sistematic eforturile legitime ale autorităţilor statale şi ale forurilor mondiale, întreprinse în direcţia estompării nocivităţii acestei forme de criminalitate. „Însuşi faptul că cel mai înalt şi reprezentativ for mondial a ales să dedice o zi distinctă luptei împotriva corupţiei constituie dovada certă a faptului că aria sa de manifestare a cuprins, deopotrivă, atât naţiunile cu exerciţiu democratic consolidat, cât şi democraţiile emergente şi statele în curs de dezvoltare, ceea ce impune cu atât mai mult o solidarizare a eforturilor tuturor forţelor responsabile pentru contracararea sa”, conchid reprezentanţii DGA care au transmis acest mesaj.
Andreea MARINESCU B.





Comments (0)
Trackbacks - Pingbacks (0)
Leave a Reply