Povestea Moşului aducător de daruri

Sfântul Nicolae, patronul Greciei, Rusiei şi al multor oraşe din Apusul Europei, este unul din cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, datorită multelor minuni săvârşite atât în timpul vieţii, cât şi după moartea sa, fiind supranumit „Făcătorul de Minuni“, păstrând şi rolul de Moş pentru copii. Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea. La primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, acesta a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Cristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Nicolae, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în Biserică, i-a dat ereticului Arie o palmă. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu joardă în semn de avertisment. Sfântul Nicolae a ştiut, însă, că după mustrare se cere mângâiere. Astfel, a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi.

Tradiţii româneşti

Potrivit lucrării lui Ion Ghinoiu „Comoara satelor. Calendar popular“, în tradiţiile româneşti Nicolae are şi unele atribuţii străine unui sfânt: apare pe un cal alb, aluzie la zăpada care cade în luna decembrie; păzeşte soarele, care încearcă să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură; este iscoadă a diavolului; stăpâneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec; apără soldaţii în război, motiv pentru care aceştia îl invocă în timpul luptelor; ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite. De ziua lui Nicolae se fac vrăji, farmece şi pronosticuri meteorologice, se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă, pentru ca acestea să înflorească până la Anul Nou. Moş Nicolae împarte, ca şi Moş Crăciun, daruri celor mici. Mai veche este însă tradiţia pedepsirii copiilor neascultători cu nuieluşa lăsată în încălţările lor în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Moş Nicolae este considerat, în tradiţia bisericii creştine, adevăratul Moş Crăciun. Se spune că ierarhul Nicolae poseda puteri magice. După mutarea moaştelor lui în biserica ce-i este dedicată, pelerinii creştini din toată lumea au venit să se închine la acestea şi au preluat legenda lui Moş Nicolae în locurile lor natale. Astfel, legenda s-a răspândit în toată lumea şi a preluat caracteristicile fiecărei ţări.

Obicieuri internaţionale

În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. Astfel, în Germania, Franţa şi Olanda, ziua de 6 decembrie este considerată o sărbătoare religioasă, când sunt oferite cadouri copiilor şi săracilor. Multe ţări şi-au păstrat propriile obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Nicolae. Astfel, în unele culturi, Sfântul Nicolae călătoreşte cu un însoţitor care îl ajută. În Olanda, episcopul călătoreşte pe un vapor, sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare, din care află cum s-au purtat copiii olandezi în timpul anului. Cei cuminţi sunt răsplătiţi cu daruri, iar cei obraznici sunt luaţi de asistentul său, Black Peter. În Germania, Sfântul Nicolae călătoreşte tot cu un însoţitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac în spate şi o nuia în mână. Copiii obraznici sunt pedepsiţi cu lovituri de nuia. La creştinii din Ghana, moşul care aduce daruri vine din junglă, în timp ce în Hawaii, el coboară din barcă. În Danemarca, cel care aduce daruri cară un sac în spinare şi este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez, în speranţa că aceasta va fi mâncată de elfi, personaje despre care se crede că îl ajută pe aducătorul de daruri. Polonezii cred că darurile vin de la stele, în timp ce ungurii spun că ele sunt aduse de îngeri.