De teama pierderii prezidenţialelor, pedeliştii au devenit insomniaci. Şi, ca toţi insomniacii, şi-au găsit şi activităţi noctambule: fie distrug afişele electorale ale pesediştilor, fie umblă cu cioara vopsită în… galbenul liberal. Ieri dis-de-dimineaţă (5.53), poliţiştii au surprins un portocaliu ce distrugea afişele electorale ale candidatului PSD, Mircea Geoană. Pedelistul s-a ales cu o amendă în valoare de 1.000 lei. Tot ieri şi tot reprezentanţii PDL au împânzit oraşul şi judeţul cu sigla şi antetul PNL, prin care, în numele unei aşa-zise Comisii de Onoare a Partidului Naţional Liberal, electoratul se doreşte a fi motivat să nu voteze cu Mircea Geoană.
Surprins când încălca legea
Un bărbat a fost amendat de poliţişti cu 1.000 de lei, ieri dimineaţă, după ce a fost surprins în timp ce distrugea afişele electorale de pe un panou, în centrul municipiului Constanţa, şi lipea altele peste cele existente. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Radu Croitoru, a informat că poliţiştii au fost sesizaţi despre cele petrecute, prin numărul unic de urgenţe 112, în jurul orei 5.40. „La faţa locului s-a deplasat o patrulă de Poliţie, care a depistat un bărbat, în vârstă de 59 de ani, care aplica adeziv peste afişele electorale deja existente, deteriorându-le, în scopul de a lipi alte afişe electorale“, a declarat reprezentantul IPJ. Potrivit lui Croitoru, „deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a platformelor-program ori a oricăror alte afişe ori anunţuri de propagandă electorală tipărite constituie contravenţie, conform legii, şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei“. Bărbatul a fost identificat ca fiind pedelist după şapca portocalie cu însemnul PDL pe ea.
Război propagandistic
Asta s-a întâmplat în zorii zilei de ieri, după ce toată noaptea portocaliii au împrăştiat fluturaşi în tot municipiul, dacă nu în tot judeţul. Sub sigla şi antetul PNL, în numele unei aşa-zise Comisii de Onoare a Partidului Naţional Liberal, fluturaşii încearcă să motiveze electoratul să nu voteze cu Mircea Geoană. De altfel, senatorul liberal Puiu Haşotti a anunţat, ieri, că în municipiul şi judeţul Constanţa s-a lansat un adevărat război propagandistic, făcut în numele partidului său, de autori aparent necunoscuţi. „Am fost sesizaţi de oameni că, în ultimele 12 ore, municipiul şi judeţul Constanţa au fost împânzite cu nişte fluturaşi tipăriţi cu sigla şi antetul PNL, prin care, în numele unei aşa-zise Comisii de Onoare a Partidului Naţional Liberal, electoratul se doreşte a fi motivat să nu voteze cu Mircea Geoană. Noi am depus reclamaţii la Biroul Electoral Judeţean şi la Poliţie, prin care cerem să fie identificaţi atât autorii acestor materiale de propagandă, distribuite în numele PNL, care ne provoacă prejudicii morale şi de imagine, cât şi persoanele care le distribuie, pentru a putea să-i acţionăm în judecată. Totuşi, cred că nu risc prea mult dacă spun că ancheta ar trebui să înceapă de la PDL, căci prea mult seamănă această manieră propagandistică cu ceea ce au făcut ei în campania electorală de la alegerile locale din 2004“, a declarat Puiu Haşotti.