Operaţiunea “Ciocolata”

Operaţiunea “Ciocolata”

Stupefiantele erau comprimate în tablete asemănătoare ciocolatei

Zece tineri au fost reţinuţi, unul fiind cercetat în stare de arest preventiv ca urmare a unei operaţiuni desfăşurate săptămâna trecută de poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate. Pentru a pune la punct operaţiunea „Ciocolata”, oamenii legii au strâns informaţii timp de două luni, iar la final s-au ales cu suspecţii şi aproape 2 kilograme de droguri. Poliţiştii i-au filat pe dealeri, studenţi la Universitatea „Ovidius“, la Universitatea Maritimă Constanţa şi la Liceul Sportiv Constanţa, şi au ajuns la concluzia că cel care coordona întreaga filieră era George Pleşca, de 19 ani. Tânărul a racolat dealeri din aceste medii tocmai pentru că viza consumatori din mediul universitar şi liceal. După ce au avut suficiente informaţii, poliţiştii au deschis seria flagrantelor-delicte. Primul a fost organizat în data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 21.30, în zona Palas. Radu Luca, în vârstă de 20 de ani, din Constanţa, şi Mircea R., de 17 ani, din Constanţa, aveau asupra lor 50 de grame de marijuana, pe care s-au oferit să o vândă ofiţerilor sub acoperire contra sumei de 2.500 de lei. În urma percheziţiei autoturismului au mai fost găsite un pistol cu gaze, încărcat cu patru cartuşe de calibru de 9 mm, dar şi un cântar electronic care prezenta urme de canabis, deci era probabil folosit la dozarea drogurilor. Poliţiştii au stabilit că pistolul îi aparţinea lui Luca, însă acesta nu a putut prezenta niciun document pentru armă. După o oră şi jumătate, poliţiştii le-au dat „întâlnire” în aceeaşi zonă lui Laurenţiu Ţară, în vârstă de 25 de ani, din Constanţa, şi Dobre Cocoş, de 23 de ani, din Constanţa. Cei doi aveau cinci grame de canabis proporţionat. Câteva ore mai târziu, în jurul orei 1.00, a mai „căzut” un dealer. Lucian Liubici, în vârstă de 24 de ani, a fost prins pe bulevardul 1 Mai cu 700 de grame de canabis. Luat la întrebări, Liubici a dezvăluit că se aproviziona de la o plantaţie de lângă Agigea, cultivată cu seminţe aduse din Olanda, se pare de Pleşca. Ultimul flagrant a fost organizat în data de 19 noiembrie, în zona Big. George Pleşca, de 19 ani, Marian Roşu, de 21 de ani, Cosmin Dumitrescu, de 18 ani, Costică Munteanu, de 18 ani, şi Silviu O., de 17 ani, au fost reţinuţi după ce au încercat să vândă 700 de grame de haşiş contra sumei 7.000 de euro. Drogurile, au aflat ulterior oamenii legii, au fost procurate de Pleşca din Spania. George Pleşca a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, dealerii fiind cercetaţi în libertate. Pentru faptele lor, tinerii riscă pedepse cu închisoarea cuprinse între 3 şi 20 de ani. Operaţiunea a fost denumită „Ciocolata”, din cauza faptului că o parte dintre stupefiante erau comprimate în tablete asemănătoare ciocolatei.

Antonia MAER