Bugetarii nu au cu cine discuta…

sâmbătă, 31 octombrie 2009 | Fara comentarii
Bugetarii nu au cu cine discuta…
Dascălii nu vor mai părăsi, începând cu 16 noiembrie, sălile de clasă

Alianţa Bugetarilor a transmis vineri că renunţă momentan la proteste. „Această decizie se justifică având în vedere atât contextul economic şi politic din România, cât şi hotărârea Curţii Constituţionale de a amâna, pentru data de 9 decembrie 2009, dezbaterea obiecţiilor de neconstituţionalitate referitoare la Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice şi raţionalizarea cheltuielilor din instituţiile publice“, se arată într-un comunicat de presă. Mai mult, membrii Alianţei consideră că la ora actuală nu au cu cine discuta, aşa că amână protestele până după alegerile prezidenţiale. „Am decis să suspendăm protestele până după alegeri şi, mai ales, după formarea Guvernului, pentru că acum nu avem cu cine să discutăm“, a spus Aurel Cornea, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), unul dintre sindicatele din alianţă. Cele mai ample proteste revendicative ale Alianţei au fost organizate pe 5 şi 7 octombrie, când au avut loc o grevă a bugetarilor şi, respectiv, un miting şi au marş de protest. Până la decizia Curţii Constituţionale, toate federaţiile din Educaţie se pregăteau de grevă generală pe termen nelimitat, începând cu 16 decembrie. Nemulţumirile sindicaliştilor sunt legate de scăderea veniturilor angajaţilor din sistemul bugetar odată cu intrarea în vigoare a Legii unitare de salarizare, de trimiterea în concediu neplătit timp de 10 zile a salariaţilor din domeniul public în perioada octombrie – decembrie 2009 şi de concedierea unui număr mare de salariaţi, tocmai de aceea au şi solicitat ajutorul Curţii Constituţionale. Din Alianţa Bugetarilor fac parte 12 federaţii sindicale. Este vorba de Federaţiile „Alma Mater“, „Spiru Haret“, „Sanitas“, „Sed-Lex“, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică „Publisind“, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Locală şi Centrală din România „Columna“, Federaţia Naţională a Sindicatelor Libere Tehnic-Economic-Administrativ din unităţile sanitare şi balneare din România; Federaţia Naţională a Ziariştilor de la Agerpres, Federaţia „Unitesa“ a personalului din învăţământul superior, fără normă didactică.

Camelia MATEI

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




Premium WordPress Themes
  • DLAF o trimite pe Udrea la… podea / Parchet

    Elena Udrea a intrat în vizorul Departamentului pentru Lupta Antifraudă al Uniunii Europene – DLAF. Motivul? Gala de Box în care Lucian Bute şi-a arătat măiestria în faţa compatrioţilor săi a fost finanţată ilegal. Ştiind… (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
Weboy