Fostul consilier local independent din Mangalia, Florin Maftei, de 48 de ani, a intrat iar în conflict cu clanul Raim. De data aceasta, fiica lui Maftei a fost ameninţată de unul dintre fiii lui Raim, Mustafa Şenal, de 21 de ani. Din primele cercetări reiese că tânărul a dorit ca fiica lui Maftei să-i fie iubită, însă aceasta a refuzat, ca urmare, individul a prins-o pe stradă şi a ameninţat-o că, dacă îl refuză, o să-i bată tatăl, mama şi toată familia. Tânăra, însoţită de tatăl său, s-a prezentat la Poliţie, unde a depus plângere pentru ameninţare. În cursul zilei de astăzi, Mustafa Şenal este aşteptat la Poliţie, unde urmează a fi audiat cu privire la fapta comisă. Dosarul a fost deja înaintat de către poliţişti Parchetului. Nu este primul conflict dintre cele două tabere. În luna februarie 2008, Florin Maftei a acuzat că a fost bătut în faţa unui hotel din Mangalia, după ce ieşise de la o petrecere. În timp ce se urca în maşină, a fost înconjurat de un grup de vreo şapte indivizi, a fost scos din autoturism şi luat la bătaie. După ce a scăpat din mâinile lor, a ajuns la Spitalul din Mangalia, pentru a i se acorda îngrijiri medicale. La momentul respectiv, trei dintre agresori au fost identificaţi în persoana lui Iuzeir Raim, de 32 de ani, Mustafa Raim, de 51 de ani, şi Mustafa Tamer, de 24 de ani, toţi din Mangalia. Ceilalţi atacatori au fugit în momentul în care echipajul de Poliţie a ajuns la locul incidentului. Maftei a depus o plângere la Poliţie, în care îl acuza pe fostul primar Iorguş că ar fi comandat agresiunea.
Olimpia CEARĂ