Raport sensibil despre războiul ruso-georgian

miercuri, 30 septembrie 2009 | Fara comentarii
Raport sensibil despre războiul ruso-georgian

UE va publica săptămâna aceasta raportul de anchetă privitor la cauzele conflictului ruso-georgian din august 2008, care se anunţă complicat de gestionat, pentru că riscă să acuze nu doar Moscova, ci şi Tbilisi. Raportul a fost încredinţat unei comisii la conducerea căreia se află un diplomat elveţian, Heidi Tagliavini, reprezentant ONU în Georgia din 2002 până în 2006. Raportul ar urma să fie prezentat astăzi reprezentanţilor UE, ONU, georgienilor şi ruşilor. „Nu cred că raportul va tranşa în favoarea unora sau a altuia, având în vedere că problema este sensibilă“, a spus o sursă europeană. Presa rusă proclamă însă victoria, iar, potrivit „Der Spiegel“, raportul – care nu exonerează Rusia – indică responsabilitatea directă a Georgiei în declanşarea ostilităţilor, prin bombardamente asupra capitalei osete Ţhinvali. Preşedintele Mihail Saakaşvili a respins criticile. „Este imposibil ca Georgia să fi declanşat un conflict cu Rusia. Nu suntem nebuni“, a subliniat el. Raportul intervine într-un moment prost pentru ţara sa şi pentru UE. Rezultatele sale ar putea bloca eforturile de reconciliere diplomatică în curs la Geneva între Tbilisi şi Moscova, realimentând tensiunile, şi ar da argumente ruşilor să justifice independenţa autoproclamată a celor două regiuni separatiste. UE menţine în Georgia ultima sa misiune internaţională de observaţie. Apărarea integrităţii teritoriale a Georgiei ţării nu mai este o prioritate de moment pentru o Europă care are nevoie de Rusia, de gazul ei şi care negociază cu Moscova un nou parteneriat strategic. În ceea ce priveşte perspectiva unei aderări a Tbilisi la NATO, ea are de suferit. Puţini mai cred acum că se va întâmpla în scurt timp.

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




WordPress Blog
  • DLAF o trimite pe Udrea la… podea / Parchet

    Elena Udrea a intrat în vizorul Departamentului pentru Lupta Antifraudă al Uniunii Europene – DLAF. Motivul? Gala de Box în care Lucian Bute şi-a arătat măiestria în faţa compatrioţilor săi a fost finanţată ilegal. Ştiind… (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
WordPress主题