Istoria fustei mini

Dezgoliţi-vă picioarele

vineri, 31 iulie 2009 | Fara comentarii
Dezgoliţi-vă picioarele

Ivită ca o provocare, fusta scurtă îşi are rădăcinile în gândurile tainice ale bărbaţilor, dar şi în minţile femeilor, mai senzuale, mai brave, mai exhibiţioniste decât le impunea vremea. La sfârşitul deceniului al cincilea al secolului trecut, englezoaica Mary Quant, posesoare a unei perechi splendide de picioare, a decis să facă pasul din faţa oglinzii pe podiumul de modă, lansând o colecţie de fustiţe mini. Dacă tot avea să-şi pună în cap pe toată lumea, a hotărât să nu depăşească 40 cm orice-ar fi. A fost prima care a testat pe pielea ei de câtă atenţie poate avea parte cineva care poartă numai o bucată de material înfăşurată în jurul şoldurilor. Magia fustei ei scurte s-a extins mai rapid decât şi-ar fi imaginat cineva. La începutul anilor ’60, mini-ul era în vogă în lumea întreagă! E adevărat că Papa predica împotriva lui, pentru că era „imoral”. Părinţii îl numeau „steguleţ” şi le interziceau fetelor chiar şi gândul la un asemenea articol vestimentar. Numai fabricanţii de haine erau fericiţi de economia de 35% din materialul unei fuste care se vindea chiar mai scump decât una obişnuită. Cumpărătoarele, exclusiv din rândul tinerelor, nu aveau linişte până nu puneau mâna pe un exemplar precum cel din vitrină, oricât ar fi costat. Pentru că ele vedeau dincolo de formă, dincolo de ţesătură sau culoare, o viaţă nouă, o epocă nouă, o stare nouă. În anii ’70, genunchii sunt acoperiţi, pentru scurtă vreme, fiindcă frivolului îi ia locul naturalul. Anii ’80 celebrează o nouă variantă: fusta scurtă şi mulată! Minimalismul anilor ’90 nu permite tivului să se ridice deasupra genunchilor. Dar prin 2002, mai timid prin vară, cu mai mult curaj în iarnă, fusta ultramini devine o descoperire senzaţională a designerilor. Ca şi cum s-ar fi speriat de atâta iniţiativă, creatorii dau repede înapoi după doi ani, iar fusta mini recade în desuetudine. Vara lui 2006 dezgoleşte iarăşi picioarele, pe ici, pe acolo. Câteva fustiţe îşi fac apariţia în colecţiile marilor case de modă. Din 2007, stilul mini revine în moda străzii, iar acum fustele, rochiile, iar acum, mai nou, pantalonii scurţi, dezvăluie picioare bronzate, epilate, îngrijite.

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




WordPress主题
  • DLAF o trimite pe Udrea la… podea / Parchet

    Elena Udrea a intrat în vizorul Departamentului pentru Lupta Antifraudă al Uniunii Europene – DLAF. Motivul? Gala de Box în care Lucian Bute şi-a arătat măiestria în faţa compatrioţilor săi a fost finanţată ilegal. Ştiind… (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
Premium WordPress Themes