Un agent de Poliţie s-a ales cu dosar penal, după ce soţia sa a depus, la postul de Poliţie din localitatea de domiciliu, o plângere în care îl acuză că a bătut-o. Este vorba de agentul şef adjunct Liviu Buzoianu, încadrat la Secţia 5 Poliţie, Biroul de Ordine Publică. Plângerea a fost depusă la jumătatea lunii iunie 2009, iar poliţistul riscă acum să fie cercetat disciplinar de către colegii săi din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. În cuprinsul sesizării, soţia sa, Tincuţa Buzoianu, afirmă că, în ziua respectivă, au avut o dispută. Neînţelegerile erau din ce în ce mai dese în ultimul timp, dar în ziua respectivă au culminat cu… bătaia. Enervat la culme, agentul Buzoianu ar fi sărit la bătaie şi ar fi lovit-o cu pumnii. Femeia a depus la dosar chiar un certificat medical din care reiese că a primit 3-4 zile de îngrijiri medicale. Lucrarea penală a fost înregistrată la Poliţia Techirghiol, unde cei doi domiciliază, iar agentul şef adjunct Liviu Buzoianu a fost deja audiat de colegii săi cu privire la învinuirile aduse, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Deşi poliţiştii din Techirghiol au încercat să trimită dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, motivând că autorul faptei este angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu gradul de agent, procurorii nu au fost de acord, sub motiv că fapta pentru care acesta a fost reclamat nu are legătură cu serviciul. Aşa că dosarul a rămas a fi soluţionat de către postul de Poliţie din Techirghiol. Oamenii legii din localitate afirmă că între cei doi soţi exista demult o stare conflictuală. Anchetatorii nu exclud, însă, posibilitatea ca agentul de Poliţie să fie cercetat de către poliţiştii de la Inspecţie Internă, cazul fiind similar cu cel al fostului agent de la Secţia 2, Adrian Dorobanţu, judecat de consiliul de disciplină, găsit vinovat şi exclus din Poliţie după ce şi-a bătut crunt bunica.
Olimpia CEARĂ
Tags: politisti, scandaluri
buna ziua cititorilor
locuiesc in Techirghiol si sunt vecin cu fam. Buzoianu din anul 2006.
D-nul Buzoianu e un vecin cumsecade, muncitor, linistit si poti sa te bazezi pe el, ca vecin.
Acesta nu a creeat niciodata probleme la domiciliu, dar sotis sa Tina este o femele periculoasa, o mahalagioaica, consuma frecvent alcool si s-a certat cu toti vecinii.
Arunca cu noroi in sotul sau care in luna iunie 2009 nu a mai suportat scandalurile si a inaintat actiunea de divort. Tina pleaca mereu de acasa cu diferiti indivizi dubiosi iar sotul ei lucreaza in ture, este un om foarte respectuos.
Casa din Techirghiol e construita de Buzoianu Liviu, din banii sai, acesta a avut un apartament proprietate personala si l-a vandut pentru a-i face sotiei sale o casa.
In ianuarie 2009 Tina Buzoianu a fugit de acasa in Italia cu persoane dubioasesi s-a intors in iunie 2009 si a inceput cu scandalurile pentru ca ea consuma alcool.
D-nul Buzoianu a chemat mereu Politia si Ambulanta deoarece se simte amenintat de sotia sa, pe data de 04.06.2009 ora 21 Tina l-a agresat fizic si verbal pe sotul sau , acesta a doua zi si-a scos un certificat medico-legal, a reclamat-o la politie pentru loviri si alte violente, si pentru furt deoarece i-a furat bunuri personale.
Sa verificati aceste aspecte si veti vedea realitatea fam, Buzoianu, cat de perversa si periculoasa e Tina Buzoianu de a recurs la aceasta razbunare prosteasca, cand ea e de vina, este mare consumatoare de alcool si conduce auto ct-75-tyn in stare de ebrietate prin Techirghiol.
Va multumesc, stimati cititori.
BUNA ZIUA STIMATI CETATENI AI JUD. CONSTANTA. LUCREZ CA POLITIST LA POLITIA ORASULUI TECHIRGHIOL SI CUNOSC CU EXACTITATE SITUATIA FAMILIEI BUZOIANU. IN ANUL 2006 I-AM VANDUT O CASA IN ORASUL TECHIRGHIOL LUI LIVIU BUZOIANU CARE A TRECUT-O IN CONTRACTUL DE VANZARE CUMPARARE SI PE SOTIA SA TINCUTA. LIVIU BUZOIANU A VANDUT UN APARTAMENT PROPRIETATE PERSONALA IN MUN. CONSTANTA PE CARE IL DETINEA INAINTEA CASATORIEI CU SOTIA SA. BUZOIANU TINCUTA A MAI AVUT PE ROL 2 DOSARE PENALE DESPRE CARE NU DORESC SA COMENTEZ, NU TIN CU COLEGUL MEU LIVIU, SUNT NEUTRU DAR VREAU SA VA SPUN CA CE A SCRIS SAMOILA ION ESTE PERFECT ADEVARAT, ACESTA A FOST INDULGENT, CHIAR DORESC SA-L CUNOASTETI PE LIVIU BUZOIANU SI O SA VEDETI CA E UN OM DEOSEBIT, GENEROS, MUNCITOR, SUFLETIST SI SARITOR. NU VREAU SA O CRITIC PE TINCA BUZOIANU DAR VA SPUN CA MASINA PE CARE O CONDUCE, UN OPEL CT-75-TYN E CUMPARATA DE BUZOIANU LIVIU CARE PLATESTE IN CONTINUARE RATE LA BANCA PENTRU EA SI ARE SI O DATORIE DE 6000 EURO IN BANCA PTR. CA A LUAT MOBILA NOUA IN CASA, RATE PE CARE LE PLATESTE SINGUR, SOTIA SA NU A AVUT NICIODATA SERVICIU. AM FOST SINCER DERANJAT DE ACEST ARTICOL CARE NU ESTE DELOC ADEVARAT, SI IN PREZENT SOTIA SA TINCUTA PLEACA DE ACASA, CAND VINE FACE SCANDAL, ACEST POLITIST LIVIU BUZOIANU A CHEMAT MEREU POLITIA SI SALVAREA , PE 04.06.2009 ORA 21, PE 10.06.2009 ORA 18, PTR. CA SE SIMTEA AMENINTAT DE CATRE SOTIA SA CARE SE AFLA IN STARE DE EBRIETATE . D-NUL BUZOIANU LIVIU A DEPUS LA POLITIA ORASULUI TECHIRGHIOL O RECLAMATIE IMPOTRIVA SOTIEI SALE BUZOIANU TINCUTA PENTRU FURT SI LOVIRI SI ALTE VIOLENTE UNDE A ANEXAT SI UN CERTIFICAT MEDICO-LEGAL PRIN CARE MEDICUL LEGIST ATESTA CA A FOST AGRESAT FIZIC DE CATRE SOTIA SA. DACA LIVIU BUZOIANU PUNEA BULANUL PE SOTIA SA TINCUTA, CUM A-TI SCRIS D.VS , SE MAI DUCEA LA JUDECATORIE PTR. DIVORT, LA MEDICINA LEGALA SI POLITIE CU RECLAMATIE SCRISA PTR. FURT SI LOVIRI SI ALTE VIOLENTE?. DACA TINCUTA SE SIMTEA AMENINTATA SAU BATUTA DE CE SOTUL SAU DE C E NU A SOLICITAT POLITIA NICIODATA, ACEST LUCRU A FOST FACUT DE FIECARE DATA DE LIVIU BUZOIANU CARE NU ISI FACE DREPTATE CU PUMNUL CI ARE INCREDERE IN AUTORITATILE ROMANE SI INSTANTELE JUDECATORESTI.
DOMNUL LIVIU BUZOIANU LUCREAZA DIN ANUL 1987 FARA PROBLEME, A PROMOVAT IN ACTIVITATEA PROFESIONALA SI NU MERITA CA O FEMEIE ASA DE REA CARE NU STIE SA PIARDA SA-I STRICE IMAGINEA, EA E DE VINA SI TOT EA O IA CU GURA INAINTE, CA FETELE ALEA BUNE, RUSINE CA NU A STIUT SA-SI APRECIEZE SOTUL.
VA MULTUMESC PTR. ACESTE RANDURI SI VA ROG SA LUATI LEGATURA CU LIVIU BUZOIANU SI O SA VA SCHIMBATI RADICAL PAREREA, MA PUTETI CONTACTA LA POLITIA TECHIRGHIOL SAU LA SECTIA 5 POLITIE CONSTANTA PTR. NR., DE TEL AL LUI LIVIU BUZOIANU.
BUNA ZIUA,
SUNT FRATELE LUI TINCUTA BUZOIANU SI LOCUIESC IN ORASUL TECHIRGHIOL
CUMNATUL MEU LIVIU BUZOIANU ESTE UN OM CORECT, MUNCITOR SI FAMILIST.
CUNOSC FAPTUL CA IN FAMILIA BUZOIANU SUNT CEVA NEINTELEGERI DE CAND SORA MEA A FUGIT IN ITALIA FARA ACORDUL SOTULUI EI, LIVIU BUZOIANU.
CASA DIN TECHIRGHIOL E CONSTRUITA EXCLUSIV DIN BANII CUMNATULUI MEU, ACESTA A AVUT UN APARTAMENT PROPRIETATE PERSONALA PE CARE L-A VANDUT SI I-A FACUT SI SOREI MELE O CASA.
LA ACEASTA CASA L-AM AJUTAT SI EU PE CUMNATUL MEU, CARE A FOST RECUNOSCATOR SI L-A RANDUL LUI M-A AJUTAT SI EL PE MINE.PROSTIILE CARE SUNT SCRISE IN PRESA NU SUNT REALE, SUNT MINCIUNI. FAM. BUZOIANU ESTE IN DIVORT DEOARECE SORA MEA DE CAND A VENIT IN ROMANIA, PE 03.06.09 A FACUT NUMAI SCANDAL, ESTE SORA MEA SI AR FI TREBUIT SA TIN CU EA DAR VAD CA CUMNATUL MEU A VRUT MEREU SA FIE BINE DAR SORA MEA E ISTERICA, FACE CRIZE DE GELOZIE SI DE ACEEA O CONDAMN CA NU A STIUT SA IL RESPECTE PE SOTUL SAU, LIVIU BUZOIANU CARE MUNCESTE ATAT ZIUA CAT SI NOAPTEA DE 23 ANI.
ESTE UN OM DEOSEBIT SI DE ACEEA VA DIVORTA DE SORA MEA.
TREBUIE SA-I CUNOASTETI PE AMANDOI SI VA VE-TI DA SEAMA CA LIVIU BUZOIANU E UN OM SUFLETIST. RESPECTUOS SI PAROLIST.
SA NU CREDETI MEREU CE SE SCRIE IN PRESA, DOMNUL RADULESCU ARE DREPTATE.
LA REVEDERE SI MULTA SANATATE.
Buna ziua, sunt fosta sotie a lui Buzoianu Liviu, si ma numesc Tincuta.
Sotul meu a inaintat actiunea de divort in luna iunie 2009 deoarece casnicia noastra nu mai mergea, eu pe data de 27.02.2009 am fugit in ITALIA iar sotul meu s-a suparat foarte tare.
M-am intors in Romania pe data de 03.06.2009 fara sa-l anunt, eu sunt bolnava de gelozie si am vrut sa vad daca e cu cineva in casa, ar era singur acasa, avea mancare gatita in frigider, placinta cu branza, curatenie era in toata casa, si eu m-am enervat ptr. ca am crezut ca are pe cineva care i-a facut mancare si placinta, si asa am facut o criza de isterie si de gelozie pe data de 04.06.2009, iar sotul meu a chemat politia si ambulanta sa ma duca la Palazu Mare sa ma interneze la nebuni, ptr. ca eu am spart tot prin casa de gelozie.
L-am lovit pe sotul mei Liviu, l-am agresat fizic, mi-am pierdut controlul am crezut ca sunt drogata, nu stiu ce era cu mine.
Casnicia nu a mai mers, sotul meu nu a putut sa ma ierte, va reamintesc ca eu impreuna cu cumnata mea Suzy, ne-am dus peste tot si i-am facut 5 reclamatii, ca sa-i stric imaginea, am vrut sa-si piarda serviciul si sa ajunga ca mine, fara munca. Ulterior am constatat ca nu am dreptate si am primit raspuns la aceste reclamatii: NUP, adica neinceperea urmaririi penale pentru ca faftele pe care le reclamam nu exista sau nu sunt sustinute de probe, sau mijloace de proba
Acum am divortat pe data de 02.10.2009 de fostul meu sot, Buzoianu Liviu si am realizat ca am aruncat cu noroi in el , am vrut sa-i fac numai rau, imi pare rau de ce am facut, ca a aparut acest articol in presa ptr. ca el e un om deosebit de bun, mi-a facut toate poftele si acum simt lipsa lui, dar nu a putut sa ma ierte si nu a vrut sa ma mai vada. Sincer va spun ca nu merita sa-i stric imaginea ptr ca el munceste in ture, de 23 ani , e un familist convins, dar eu cand eram cu el nu am realizat acest aspect, asa se intampla, cand omul nu mai este atunci vezi cat de bun a fost.
Acest articol a aparut la solicitarea mea si regret ca nu am tinut de sotul meu si mai grav e ca nu am stiut sa pierd, e trist, dar acum e tarziu.
Am avut curajul sa scriu aceste randuri ptr. ca imi pare rau de raul pe care i l-am facut fostului meu sot Liviu Buzoianu, nu merita atata razbunare si dispret. E adevarat ca casa din Techirghiol e construita din banii fostului sot, acesta a avut un apartament proprietate personala inaintea casatoriei pe care l-a vandut si a facut aceasta minunata casa in care a pus mult suflet.
Omul drag e pretuit atunci cand nu mai este.
Fiti mai buni si invatati sa aveti curajul sa suportati o infrangere.
TINCUTA TABEICA fosta BUZOIANU, LIVIU te rog din suflet sa ma ierti, nu am vrut sa-ti fac atata rau, poate odata o sa poti sa ma ierti.
Toti cei 4 care ati comentat de fapt nu ati fost 4 a fost unu singur !! Rusine ….sa iti fie magarule care esti….esti un om de nimica un arogant !! Tincuta este o femeie excelenta si de casa !! Toate calitatile care ti le-ai insusit tu sunt a lu Tinca nu sunt ale tale si caracterizarea care i-ai facut-o lu tinca este caracterul tau…….huoooooooooooo porcule
Bravo Liviu tine-o tot asa esti tare !!
buna seara stimati oameni de buna credinta
o cunosc pe aceasta floricica verde
trebuia sa se intituleze ZAMBILICA ptr ca este prietena cu tina fosta sotie a lui liviu si este si ea tot o curva ordinara
liviu lucreaza tot la sectia 5 politie constanta si puteti sa verificati lucrul asta, a fost un domn si si-a retras plangerea penala impotriva fostei sotii ptr astfel tina ajungea la puscarie ptr loviri si alte violente si ptr ultraj ca acest domn liviu este un om deosebit
succes Liviu in continuare si bine ca ai scapat ce jigodie
Elela
esti un baiat destept liviu bravo tie tino tot asa ………….haha ce ipocrizie !!
tu ELENA,,,care mi-ai stricat casa,,normal ca esti tu o jigodie ordinara care tii cu toti gaborii care i-ai luat la rind curvooooo,,,,sa va ia dracu pe amindoi panaramo care esti
si tu ezule..esti jalnic ca seara te gabi in patul meu si pleci cu buza umflata ca nu vezi nimic de la mine..sa-ti fie rusine ca ai scris in numelel altor persoane si ptr asta vei plati scump…ps…curvele tale sa se abtina de la comenturi,,,nu au nici o sansa sa intre in casa MEA la care am muncit si fie ca-ti convine sau nu ,CASA E SI A MEA,,asta sa-ti intre bn in cap
LIVIULE….sa-ti intre bn in cap ca nu o sa cedez munca mea altor jigodii niciodata…..sa munceasca care vor casa…