Catedra – lăsată fără absolvenţi marca “Spiru Haret”

joi, 16 iulie 2009 | Fara comentarii
Catedra – lăsată fără absolvenţi marca “Spiru Haret”
S-au adunat şi au pus la cale cum să fraudeze testarea…

Aşa cum a anunţat, Ministerul Educaţiei lasă absolvenţii de la „Spiru Haret“ de la formele de învăţământ fără distanţă şi la frecvenţă redusă pe drumuri. Primul atac împotriva acestora a avut deja loc. 41 de absolvenţi de la învăţământul de la distanţă din cadrul Universităţii „Spiru Haret“ din Constanţa nu au fost primiţi ieri de Inspectoratul Şcolar Judeţean în examenul de titularizare. La fel s-a întâmplat în toată ţară, toate inspectoratele şcolare primind ordin să nu-i primească pe haretienii de la distanţă în examen. Rectorul universităţii, Olga Duţu, susţine, însă, că situaţia se va rezolva. „A fost dat ordin de la Ministerul Educaţiei ca absolvenţii noştri să nu intre în examen. Reprezentanţii universităţii se vor reuni, luni, la minister şi vor propune un plan de măsuri pentru a clarifica situaţia. În august, absolvenţii se vor putea prezenta la suplinire, iar la anul – la titularizare“, a precizat, pe un ton încrezător, rectorul universităţii. Cei 41 de absolvenţi au urmat cursurile la distanţă prin filialele Universităţii de la Bucureşti şi Braşov. În apărarea acestei forme de învăţământ, Olga Duţu a precizat că şi la zi, şi la distanţă, şi la frecvenţă redusă, profesorii, materia de curs, manualele sunt aceleaşi şi, prin urmare, sunt în absolută legalitate. Nu de aceeaşi părere este ministrul Educaţiei. Ecaterina Andronescu a declarat ieri că toţi absolvenţii de specializări la distanţă sau fără frecvenţă la nivel naţional în cadrul Universităţii „Spiru Haret“ deţin diplome ilegale, care nu vor fi recunoscute niciodată. Potrivit MECI, cifra celor care au absolvit la ID în cadrul „Spiru Haret“ se ridică la peste 100.000 de persoane.

Universitatea – în urmă cu plăţile la ARACIS?!

Pe lângă cei 41 de absolvenţi care şi-ar fi dorit ieri să intre în concursul de titularizare, alţi 260 au finalizat, anul acesta, împreună cu aceştia, cursuri de psihologie şi pedagogie. Interesant este că parte dintre ei sunt deja profesori titulari, care şi-au dorit să adauge la dosar o altă specializare şi care s-au trezit peste noapte că nu le mai este recunoscută. Inspectorul şcolar general, Petrică Miu, a dat de înţeles că totul se rezumă la bani. „Nu înţeleg de ce-şi mai fac reclamă, din moment ce au atâtea probleme. Ştiu că acreditările sunt foarte scumpe, însă ei trebuie să intre în legalitate. Atunci când îşi vor acredita specializările se va rezolva totul, însă, din câte văd, universitatea nu se agită prea tare către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). Am discutat cu câţiva dintre candidaţi azi dimineaţă.  Este clar că nici pentru ei, dar nici pentru noi nu este o situaţie comodă“, a precizat şeful ISJ. Într-adevăr, tarifele practicate de ARACIS sunt piperate. O autorizare sau o acreditare pe o singură formă de învăţământ se ridică la 26.000 (260 milioane lei vechi). Evaluarea periodică din 5 în 5 ani ajunge şi ea la 22.500 lei. Există stipulat şi un cost pe număr de elevi şcolarizaţi: până la 9.000 studenţi este 63.631, de la 9001-20.000 studenţi – 134.748 lei, şi peste 20.000 studenţi – 179.664 lei. Iar la „Sipru Haret“, unde studenţii s-au înmulţit aiuritor de mult de la o zi la alta, ajungând pe ţară la peste 300.000, este clar că plata către ARACIS este mult mai ridicată. Şi înclinăm să credem că plata sau, mai bine spus, neplata către ARACIS este de vină pentru situaţia creată, aşa cum a declarat şi şeful ISJ. Nu de alta, dar Ministerul Educaţiei, cot la cot cu ARACIS au fost cele care au lăsat Universitatea „Spiru Haret“ să şcolarizeze într-un an cât „Harvard“ în şapte şi să mai se şi bată cu pumnii în piept că produce calitate.

Nu se poate titularizare fără profesorul copiuţă…

Dacă cei 41 de tineri de la „Spiru Haret“ au rămas, vrând-nevrând, pe dinafara sistemului de învăţământ, cinci candidaţi şi-au făcut-o cu mâna lor, fiind prinşi cu copiuţa şi eliminaţi din examen. Potrivit inspectorilor şcolari, doi dintre ei au susţinut examinarea în centrul de la şcoala „Ferdinand“ din Constanţa. Alţi 450 de candidaţi au dat bir cu fugiţii, prezentându-se la examen doar 1.918 persoane. De menţionat că a fost primul an în care candidaţii au susţinut titularizarea pe baza unor subiecte concepute la nivel local şi nu naţional. Parte dintre absolvenţii de facultate s-au arătat încântaţi de acest lucru, mai ales că testele le vor fi corectate de metodişti din judeţ şi nu din alte părţi ale ţării, care au o altă manieră de a vedea metodica. În ceea ce priveşte locurile titularizabile, tinerii nu aveau mare speranţă că vor prinde unul, fiind doar 510 (şi majoritatea în rural!), însă, prin participarea la examenul de titularizare de ieri, au acum siguranţă că vor avea întâietate la repartizarea pe locurile de suplinitori pentru care se va ţine examen şi în august.

Camelia MATEI

Pizza Constanta

Tags:  , , ,

Readers Comments (0)




WordPress Themes
  • DLAF o trimite pe Udrea la… podea / Parchet

    Elena Udrea a intrat în vizorul Departamentului pentru Lupta Antifraudă al Uniunii Europene – DLAF. Motivul? Gala de Box în care Lucian Bute şi-a arătat măiestria în faţa compatrioţilor săi a fost finanţată ilegal. Ştiind… (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
Premium WordPress Themes