Greva generală din penitenciare = apă de ploaie

miercuri, 1 iulie 2009 | Fara comentarii

Peste 11.000 de angajaţi din sistemul penitenciarelor au făcut azi grevă japoneză. Este practic prima formă de protest pe care aceştia au demarat-o împotriva condiţilor în care lucrează. Administraţia Naţională a Penitenciarelor a susţinut că este dispusă să discute cu sindicaliştii nemulţumiţi, care au declanşat proteste, despre revendicările lor, afirmând că instituţia „depune eforturi deosebite“ pentru a le satisface acestora cererile „legitime“.

Angajaţii penitenciarelor au declanşat, ieri, greva japoneză, purtând o banderolă albă pe mână în timpul serviciului, fără însă a întrerupe lucrul. Membrii sindicatelor lucrătorilor din penitenciare au anunţat însă că, începând din luna august, vor diminua activitatea cu două treimi, dacă până atunci ministerele responsabile de situaţia lor nu vor participa la rezolvarea conflictului de muncă. A.N.P. subliniază faptul că „au fost achitate, în totalitate şi la timp, drepturile salariale cuvenite angajaţilor din sistem“, însă admite că, în situaţia în care, ca urmare a deficitului de personal, angajaţii au făcut ore suplimentare, „această situaţie a fost compensată prin acordarea de timp liber corespunzător“. Potrivit lui Sorin Dumitraşcu, fost consilier al ex-ministrului Justiţiei Monica Macovei, problemele cu care se confruntă angajaţii din închisori sunt „lipsa de interes şi de profesionalism“, care a dus la „subfinanţarea cronică a sistemului penitenciar“, condiţiile grele de lucru, refuzul autorităţilor de a-şi onora obligaţiile legale şi lipsa de transparenţă decizională şi de colaborare cu organizaţiile sindicale. În plus, condiţiile de lucru în penitenciare sunt „degradante şi umilitoare“, riscurile înfruntate de paznici şi bolile pe care aceştia le-ar putea dezvolta în timpul muncii sunt ignorate de autorităţi, iar „protecţia este doar un text în lege“.

Datorii colosale

„S-au acumulat datorii pe partea logistică, la hrană, apă, curent electric şi combustibil de peste 400.000 lei pentru că s-a întârziat alocarea unor sume de bani de la buget“, a declarat Gabriel Botezan, purtător de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Poarta Albă. Angajaţii de aici se plâng şi de condiţiile de lucru, de lipsa investiţiilor şi, mai ales, de faptul că nu sunt protejaţi în niciun fel de bolile profesionale din cauza cărora îşi pun zilnic viaţa în pericol. Sindicaliştii susţin că sistemul penitenciar se află în „incapacitate funcţională“, deoarece majoritatea penitenciarelor sunt ameninţate cu întreruperea utilităţilor iar drepturile salariale ale personalului nu pot fi asigurate. Astfel, la nivel naţional datoria acestor unităţi se ridică la peste 112 milioane lei pentru plata facturilor la utilităţi.

Marilena COMAN

Pizza Constanta

Tags:  , , , ,

Readers Comments (0)




Free WordPress Theme
  • DLAF o trimite pe Udrea la… podea / Parchet

    Elena Udrea a intrat în vizorul Departamentului pentru Lupta Antifraudă al Uniunii Europene – DLAF. Motivul? Gala de Box în care Lucian Bute şi-a arătat măiestria în faţa compatrioţilor săi a fost finanţată ilegal. Ştiind… (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
WordPress Blog