Adrian Diaconu a pierdut titlul mondial WBC

luni, 22 iunie 2009 | Fara comentarii

Pugilistul Adrian Diaconu a fost învins, la puncte, de canadianul Jean Pascal, în meciul în care românul şi-a pus în joc titlul mondial WBC la categoria semigrea, acesta fiind trimis la podea în runda a 5-a a întâlnirii de la „Centre Bell“ din Montreal. Adrian Diaconu a intrat în sală însoţit de campionul mondial IBF, Lucian Bute. Prima rundă a fost una cu ritm, trecându-se foarte repede peste perioada de tatonare, Pascal fiind mai agresiv decât Diaconu. În runda secundă, românul a reuşit câteva combinaţii bune, lăsând impresia că aşteaptă momentul pentru un KO. În cea de-a treia rundă, Diaconu a reşit două croşee, unul de stânga şi unul de dreapta, care l-au făcut pe Pascal să se clatine spre final. Următoarea repriză i-a aparţinut lui Pascal, care, în runda a cincea, l-a trimis pe român la podea, pugilistul de la Interbox fiind numărat. În repriza a şasea, Pascal a trimis lovituri puternice, care l-au făcut pe Diaconu să se clatine, pentru ca în cea de-a şaptea românul să reuşească nişte combinaţii bune. Diaconu a terminat repriza a opta în colţ, canadianul dezvoltând un asalt pe final. La finele reprizei a noua, Diaconu a primit îngrijiri medicale la ochiul stâng, dar, cu toate acestea, a câştigat următoarea rundă. În cea de-a 11-a rundă, românul a atacat cu toate puterile, fiind foarte aproape să îl pună pe Pascal la podea, după ce, în ultimele secunde, canadianul a fost doar la primire. În ultima rundă, „Rechinul“ a încheiat în ofensivă, dar, cu toate acestea, arbitrii nu au fost impresionaţi, desemnându-l în unanimitate câştigător pe Jean Pascal, scor 115-112, 116-112 şi 116-111. Canadianul Jean Pascal (22 de victorii, 15 prin KO şi o înfrângere) are 26 ani şi este deţinător al centurii WBO Intercontinental. Adrian Diaconu a cucerit, pe 19 aprilie 2008, la Bucureşti, titlul mondial interimar la categoria semigrea a versiunii WBC, după ce l-a învins la puncte pe americanul Chris Henry. Într-un alt meci, pugilistul american Chad Dawson s-a impus la puncte în faţa lui Glen Johnson, la 13 aprilie, şi şi-a păstrat titlul mondial WBC la categoria semigrea, pe care urma să şi-l apere în faţa românului Adrian Diaconu. Dawson a refuzat să boxeze cu românul şi astfel Diaconu a devenit campion mondial WBC.

Pizza Constanta

Tags:  ,

Readers Comments (0)




WordPress主题
  • “Băieţii deştepţi”, prostiţi de guvernarea Ponta

    Un miliard de euro. Banii reprezintă profitul pe care societăţile din sistemul energetic, în care statul român este acţionar principal, i-ar fi putut câştiga în ultimii zece ani dacă şi-ar fi vândut marfa la preţul pieţei şi nu după dorinţa unora care s-au îmbogăţit peste noapte. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
Weboy