Festivalul Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi – I.P.I.F.F. 2009 este un eveniment care nu trebuie ratat. De ce? Pentru că – şi aici îmi permit să citez doi contemporani, doi dintre implicaţii trup şi suflet în festival – este „o ocazie unică de a vedea filme de mică circulaţie“ (Sorin Lucian Ionescu, membru al juriului) şi „un altfel de festival, dedicat tuturor celor care iubesc filmul“ (Dinu Tănase, producătorul festivalului). Cu toate că gala de deschidere a festivalului este diseară, la ora opt, la rotonda Pavilionului Expoziţional, cu filmul „Poliţist, Adjectiv“, semnat de Corneliu Porumboiu, proiecţia filmelor înscrise în festival începe de la ora 10,30, la Cityplex 1, cu coproducţia „The Duchess“ (Ducesa), a lui Saul Dibb, reluată la ora 12.30 în acelaşi loc, urmată de o alta – „I served the king of England“ („L-am slujit pe regele Angliei“), sub semnătura lui Jiří Menzel, rulat la Cityplex 2, la ora 11,00 (reluat la ora 13,00), cu menţiunea că toate filmele de azi rulează în secţiunea „Panorama“, dedicată celor mai premiate producţii străine. Nu face excepţie „Goya’s Ghosts“ („Fantomele lui Goya“), în regia lui Milos Forman, a cărui premieră în România a rulat în 13 iunie 2008 (ora 14,30 la Cityplex 1, orele 15,00 şi 18,00 la Cityplex 2), dar nici „The Wrestler“ („Luptătorul“), lansat în România în primăvara acestui an, semnat de Darren Aronofsky, la Cityplex 1, ora 16,30. Prima seară de festival se va încheia la Cazino, în Mamaia, la fântâni, cu producţia engleză „Slumdog Millionaire“ („Vagabondul milionar“), semnatar Danny Boyle, marele câştigător al Oscarului la ediţia din acest an.
A.H.
Tags: festivaluri, ipiff