Prezenţi la Constanţa pentru şedinţa Comisiei de Agricultură, parlamentarii Alexandru Mazăre şi Eduard Martin au declarat că protocolul coaliţiei de guvernare nu funcţionează în peste 40% dintre judeţe. Senatorul Mazăre a afirmat că, în urma unei teleconferinţe organizate de preşedintele partidului, Mircea Geoană, nu a fost o surpriză să afle că nu funcţionează coaliţia. „La două-trei judeţe venea câte un preşedinte de filială, care spunea că lucrurile merge perfect, suntem pe punctul de a rupe protocolul. De fapt, dacă stau să mă gândesc sunt mai multe judeţe unde nu funcţionează”. Parlamentarul constănţean susţine că problemele nu se datorează parteneriatului local, ci miniştrilor P.D.-L. care întârzie numirile blocând activitatea: 31 de proiecte SAPARD au fost respinse pentru că instituţia nu are şef! Problema nu este numai aceea a accesului, ci a programelor respinse, a fondurilor neaccesate Senatorul Alexandru Mazăre a mai spus că protocolul P.S.D. – P.D.-L. s-ar putea rupe, o decizie finală în acest sens urmând să apară după alegerile euro-parlamentare din data de 7 iunie. Şi deputatul Eduard Martin este de aceeaşi părere. „Criza se manifestă numai la ministerele P.S.D.: Agricultură, Mediu, Educaţie, în timp ce Turismul are un buget record, neindicat în acest context”. Turismul este un subiect delicat şi pentru colegul său, care, dacă a ales să tacă până la această dată, acum situaţia s-a schimbat. „Am văzut-o cu toţii pe Elena Udrea: se suia pe cal, făcea fel de fel de ouă vopsite. Eu aştept din partea ministrului Turismului nişte măsuri concrete, viabile şi adevărate, nu chestii de-astea, că facem un imn, că facem o campanie lipsită de conţinut. Merg prin Mamaia şi văd bannere Romania-Land of Choice. Nu aici trebuie să promovăm, în Mamaia”, a afirmat senatorul. Mazăre a precizat că aşteaptă, în primul rând, măsurile fiscale. „Nu putem să facem turism competitiv cu T.V.A. 19 la sută, când vecinii din Bulgaria au 6 la sută T.V.A.-ul pentru servicii turistice externe. Nu putem să facem turism câtă vreme impozitul pe profitul reinvestit este de la cota de 16 la sută, trebuie să fie zero. Tot ceea ce investitorii câştigă şi investesc în turism trebuie să fie cu zero impozitare. Trebuie să găsim soluţii pentru a ajuta finanţările în turism, să creăm un fond prin care să subvenţionăm creditele pentru tot ceea ce înseamnă investiţie în turism”, a mai spus senatorul. El adăugat că, dacă protocolul se rupe, social-democraţii sunt pregătiţi să iasă de la guvernare şi să se declare partid de opoziţie, Mircea Geoană fiind echidistant faţă de oricare dintre variante. „Dacă doamna ministru nu înţelege să-şi asume acest pachet substanţial, consistent, atunci o să-l facem noi, la nivelul P.S.D.-ului. Vorbesc şi cu colegii mei din Senat, o să-l introducem şi ne vom declara noi promotorii turismului în România, fără tam-tam şi acest spectacol pe care-l face Elena Udrea, lipsit de orice substanţă. Până acum nu am identificat nici o măsură reală care să ajute turismul în România, nimic, numai lucruri superficiale, lucruri de imagine. Este mult prea puţin”, a mai afirmat Alexandru Mazăre.
Alexandra DUŢESCU
Tags: Alexandru Mazăre, Eduard Martin, PD-L, PSD Constanţa