Lucrările de control, tezele sau examenele pot fi foarte strasante pentru orice elev, însă nu doar copiii sunt cei care pot ceda din cauza presiunii. Aceste momente produc foarte mulţi nervi şi în rândul mamelor. Aşadar, dragi mame, cum să vă păstraţi cumpătul şi să vă ajutaţi fiul sau fiica să treacă peste aceste zile de foc?! Psihologii vă oferă câteva sfaturi practice, pe care ar fi bine să le urmaţi dacă vreţi să aveţi un copil de nota zece:
1. Nu îl bateţi la cap!
Dacă vă faceţi griji, înseamnă că sunteţi singura care o face, este timpul să vă calmaţi! Nu îl bateţi la cap, în special seara. În cel mai bun caz, îi distrugeţi încrederea în propriile-i forţe. În cel mai rău, îl puteţi enerva şi examenului de a doua zi e compromis. În loc de critici, serviţi-i o o cană de ceai sau de ciocolată caldă.
2. Managementul timpului
Verificaţi – fără însă a forţa nota – dacă şi-a programat timpul în mod eficace. Este ceva uzual ca elevii sau studenţii să se închidă ore întregi în camera lor, pentru a studia, dar să înveţe, efectiv, preţ de doar cinci minute. Potrivit specialiştilor, cel mai bine este să îl sfătuiţi să procedeze în felul următor: zece minute de învăţat, urmate de zece de pauză.
3. Lăsaţi-l să mănânce orice!
Deşi i-aţi băgat în cap să mănânce sănătos, este timpul să uitaţi de asta în zilele de dinaintea tezelor sau examenelor. Lăsaţi-l să se hrănească, dragi mame, cu absolut orice, de la popcorn şi dulciuri la băuturi carbogazoase şi hamburgeri. Conform unui studiu, confortul alimentar din preajma acestor momente poate face mari minuni. Numai să nu devină obişnuinţă!
4. Recompensa
Încercaţi să îi promiteţi o recompensă pe cinste: bani, o bicicletă sau ceva pentru calculator. Însă nu exageraţi! Dacă plusaţi prea mult, puteţi pune presiune suplimentară pe umerii lui. Şi acest lucru nu este absolut deloc unul pozitiv.
5. Noaptea de dinainte
Faceţi tot posibilul pentru a vă încuraja copilul să se culce la o oră rezonabilă în ziua de dinaintea examenului. Nu ţipaţi la el, explicaţi-i în termeni maturi. Cu siguranţă că, oricât de în urmă ar fi sau ar crede că este cu materia, va înţelege. Porcul nu se îngraşă în ajun şi trebuie să fie conştient de acest lucru, în special pentru viitor.
6. Fără „Ce ai făcut, ce ai făcut?”
După ce iese de la examen, nu îl bateţi la cap şi încercaţi să faceţi orice – muşcaţi-vă şi limba, dacă este nevoie – pentru a evita să îl întrebaţi ce a făcut. Pentru că, în cazul în care nu prea s-a descurcat, îl veţi enerva inutil. Iar dacă a făcut şi este mulţumit, cu siguranţă se va lăuda singur.
7. Nu e sfârşitul lumii!
Ei bine, şi a venit clipa cea mare, în care copilul dumneavoastră va afla nota. Deşi aveţi emoţii, încercaţi să realizaţi că sunt simple examene, nimic mai mult. Într-adevăr, vrem ca odraslele noastre să fie cele mai bune, însă una dintre cele mai importante lecţii pe care o pot primi nu este nici matematica, nici limba română, ci una de viaţă. Şi anume să ştie să piardă. În plus, fie vorba între noi, multe genii ale omenirii, precum Winston Churchil sau Albert Einstein, au picat examene pe bandă rulantă…
Tags: copii, educatie, invatamant, sfaturi